Boala

Boala. din respect am scris cu majusculă. m-a troznit la propriu în moalele capului sâmbătă după amiaza. dintr-o dată, fără niciun semn prevestitor. m-au trezit din somn niște frisoane îngrozitoare, de-mi clănțăneau dinții-n gura. iar capul era greu, parcă umplut cu o vată făcută din plumb și care-l trăgea în jos și într-o parte. nu puteam să merg drept, coborâtul scărilor până la parter era un chin. a mea, doctoriță de felul ei și una din cele mai vajnice dușmance a antibioticelor s-a speriat probabil extrem de tare când m-a văzut în ce hal eram devreme ce m-a băgat mintenaș pe amoxicilină cu acid clavulanic. hai, ca antibiotice iau extrem de rar și știu cum sa le iau, deci nu asta ar fi marea problema, însă mai mult decât gripa in sine, senzația de rău, de boală, de suferință ți-o dau, in cazul meu cel puțin, efectele celorlalte medicamente pe care te simți dator să le îngurgitezi in astfel de fericite circumstanțe: paracetamol, nurofen, bixtomin, vitamina c etc.

nu vreau să le iau pe rând și să intru în detalii, dar după ce că ești vai de mama ta, după ce că te dor toate oasele, iți vâjâie capul, dupa ce că simpla ridicare din pat îți dă senzația că bate in jurul tau Föehnul (vantul rece din Alpi și nu aparatul acela pe care-l utilizează cei care încă mai au păr…), tot ce-ți mai lipsește este să-ți simți gura uscată, nările înțepându-te, pipeptul arzând și clocotind a smoala pe care o va scoate la iveală acc-ul 600. chiar tot ce-ti lipsește.

nu știu alții cum sunt, vorba cu-i e vorba, însă eu, când sunt bolnav, parcă plutesc pe niște nourași dulci, care merg încet și domol printre vise din cele mai năstrușnice. am visat, bunăoară, că un copil din vrancea se supărase când cei de la drumuri au încercat să-i ia zăpada din curte, iar eu m-am întins cu totul asupra acesteia (poate ca atunci am răcit, mai știi) și l-am ferit astfel pe copil de supărare. am mai visat că am rătăcit niște partituri pentru vioară și eram nervos că nu mai aveam cum să susțin concertul programat, in fine, chestii totalmente rupte de realitate, de realitatea mea, cel puțin.

pe lângă absolut psihedelicele senzații pe care ți le oferă febra, starea de moleșeală plăcută îți mai arată și altceva, anume că unele lucruri pe care le credeai îndeobște imposibile, iată, devin de domeniul realului. nu m-aș fi gândit nicicând, de-un par egzamplu, că pot merge în dormitor de bunăvoie la 18:00 și să stau acolo timp de aproape două ore uitându-mă-n tavan.

acum, că m-am cam obișnuit cu stare asta de catifelare, chiar nu îmi dau seama dacă o să-mi pară rău sau bine când mi-o trece!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.