alb de baltă

soarele este îngrozitor de puternic. parcă, parcă te apucă pofta de o aroganță. să-ți retezi o ureche, de-un paregzamplu. dar cum tot nu pictezi, cum irișii s-au ofilit deja de vreo lună și cum tot nu miroase a absint, îți dai seamă ca ar fi o cauză pierdută și o lași acolo, în pacea ei (pe ureche…); oftezi și începi sa salivezi, cu gândul departe, la o dupa amiază ploioasă de noiembrie.

lumina asta rece de afară mă duce cu gândul la cartierul în care mi-am petrecut parte din copilărie, după ce ne-a fost demolată casa din strada theodor speranția. am ajuns acolo in 1972, parcă, iar cartierul se numește tot balta albă, partea cu livada cu nuci, școala generală 149, pe aici.

cu toate că eram un mucos de 4 ani și nu aveam niciun termen de comparație, știu că ori de câte ori ieșeam mai departe de curtea blocului f10 (aleea giurgeni nr. 13-16), eram izbit de hidoșenia blocurilor de beton. aliniate ață, paralele perfecte la început si terminându-se in depărtate puncte de fugă, cuburile astea făcute din placi prefabricate urât îmbinate erau singure pe stradă. nu tu un copac, nu tu un boschet, nu tu o floare, nimic. ele, trotuarele, bordurile și asfaltul. pînă si bacovia și-ar fi tras peste el sicriul greu și ar mai fi luat o dușca de plumb.

București, anii 70

bucuresti_70_1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *