Author Archives: George

țara arde și baba se piaptănă

de 27 de ani nu suntem în stare să scoatem la lumina zilei o lege coerenta a învățământului, dar ne fute grija de cea din Ucraina.

titus corlățean, un nenea care stă cu capul aplecat spre stânga ca să pară mai inteligent, a luat poziție față de legea învățământului din țara vecină.

țara arde și parlamentarii noștri se dau cu ceară pe chelie. pe bune!

țară condusă de golani

axiomă: românia este la ora actuală o țară condusă de o gască de golani. o adunătură de terchea berchea, niște vagabonzi pușcariabili care au știut să profite de naivitatea câtorva milionae de pensionari bine dresați de moș iliescu. iliescu, un alt golan, fie spus între noi. dar să-l numești pe iliescu golan înseamnă să jignești amintirea a ceea ce a fost piața universității. iliescu este un nimic. un nimic cu surâs idiot.

imbecilitate pură

cât de imbecil poți fi, tu, prim ministru, ca să transmiți un mesaj de neîncredere în sistemul bancar al propriei tale țări? vă spun eu: extrem de imbecil.

nu sunt un fan al băncilor. știu că fură. știu că nu sunt altceva decât cămătari legali. însă, din păcate, fără ele nu se prea poate. dar să exacerbezi sentimentele anti-bănci și așa extrem de pregnante în sânul populației, asta este deja mai mult decât imbecilitate. este iresponsabilitate.

pentru cei care nu știu încă despre ce este vorba, iată:mototolitul despre bănci.

intalnire

intalnire


pod in Roma

pod in Roma


Roma

piateta din Roma

inghitit de sistem

cum te înghite sistemul

cum te înghite sistemul? e simplu. cu surâsul pe buze. sistemul nu este făcut din băieți cu figuri grobiene, care stau cu un pahar de scotch în față la o masă din cine știe ce speluncă plină de pești și demoazele de companie. nu. sistemul este alcătuit din oameni ca mine și ca tine. oameni care își fac cumpărăturile de la mega image, care își duc plozii la gradiniță și care stau la coadă la medicul de familie. unii din ei nici măcar nu bănuiesc că fac parte din sistem. dar fac.

ce îi unește pe băieții din sistem? însuși sistemul. o lege nescrisă pe care toți o respectă și venerează. legea care spune că trebuie cu orice preț să ocolească legea muritorilor de rând.

când se scrie în media despre grupări infracționale la nivelul aparatului de stat, oamenii își închipuie tipi care umblă cu pistoalele la brâu. dar nu. în loc de pistoale, băieții din sistem poartă la subțioară referate, dosare, lucrări, așa cum sunt ele numite la stat. în sistem nu intri pentru că îți pune cineva pistolul la tâmplă. în sistem intri din bunăvoința cuiva. să vă povestesc…

am lucrat patru ani într-o instituție de stat. mare. de vază. cu ștaif. în plin centrul capitalei. o instituție din acelea la care orice absolvent de ase se visează angajat.

între noi fiind vorba, a fost cea mai mare prostie profesională pe care aș fi putut-o face. și pe care, inevitabil, am făcut-o. să trecem…

așadar, iată-mă angajat. dacă până la semnarea contractului individual de muncă eram domnul rățoiu, din chiar prima zi de lucru am devenit o persoana a IIa singular: dă-mi, adu-mi, mergi până la, vezi că te caută ixulescu etc. sistemul depersonalizează. sistemul este comunist. nu caută să îl ridice pe cel de jos, ci îl aduce cu botul pe labe pe cel care este mai sus. sistemul este egalitarist. egalitarist în sensul ca taie la același nivel, precum o mașină de tuns gazonul.

buuuuun! te angajezi, ți se dă un birou (mobilă, nu spațiu), un calculator (de regulă unul vechi și de demult). vreo 4 zile stai degeaba, în speranța că te vei bunghi cum se desfășoară ostilitățile. dar te nu bunghești, căci nimeni nu vrea sa fie mentorul unuia care s-ar putea să îi devină dușman peste doar cîteva zile.

după prima săptămână, ți se dă o lucrare. adică un miniproiect. te apuci de el, te interesezi în dreapta și stânga despre cum se procedează și purcezi la lucru. când crezi că ai terminat, te duci frumușel la seful de serviciu și îi arați rezultatul orelor de muncă. el ia hârtiile, se uită tacticos pe ele preț de douaj de secunde, după care te anunță sec: e bine, însă de data asta facem altfel. facem cum vrea șeful. atenție: șeful este șeful șefului tău. jupânul este capo di tutti cappi. este omul cu părul alb. the alpha male. alfa și omega.

șeful de serviciu îți înapoiază hârtiile și te roagă, mieros, să le refaci după dorința șefului, care șef a primit, vezi doamne, pricaz de la jupân să facă într-un anume fel. iar tu, un pulifrici proaspăt angajat, care nu știe încă toate ferchezurile firmei, îi spui că ceea ce îți cere nu este legal. el îți spune că doar de data asta, trebuie să faci cum spune el. și atunci, te execuți pentru că nu ai cum să faci altcumva. și ți se spune că oricum nu ai nicio responsabilitate, că semnează multă lume peste tine. (în paranteză fiind spus, în afară de năstase, care a făcut pușcărie din prostie, am observat că pușcărie face tocmai pulimea, nu șefii). asta se cheamă că ai creat un precedent.

mai trec câteva săptămâni, răstimp în care faci numai chestii ok. chestiile mărunte, nesemnificative, sunt întotdeauna executate în litera și spiritul legii. asta pentru că sunt cele mai numeroase. ele alcătuiesc masa critică, cea care este luată în considerare la audit. excepțiile, adiă chestiile groase, sunt privite ca derapaje ocazionale. și iertate. dar să greșești chestiile mărunte, asta este de nepermis.

după alte câteva zile, te cheamă șeful de serviciu și îți șoptește confidențial că are mare încredere în tine și că vrea să te ocupi de o lucrare mai specială, despre care sunt la curent atât șeful, dar, mai ales, jupânul! woowww, jupânul știe că tu te vei ocupa de o lucrare. deja, dai devenit persoană publică. ți se arată lucrarea și ți se spune cum trebuie rezolvată. așa cum vă așteptați, modul de rezolvare impus este foarte puțin ortodox. de data asta, te bunghești și spui că nu e tocmai cușer. ți se ripostează că altfel nu se poate, pentru că așa vrea jupânul. scurt. de data asta fără surâs și fără să fii privit în ochi. și faci așa cum ți se spune. nu pentru că ai fi tu mai lipsit de coloană vertebrală, ci pentru că așa face toată lumea. faci, îndosariezi și încerci să uiți. a doua zi, dimineața, îți este deja destul de greu să te privești în oglindă. este primul semn că ai început să faci parte din sistem.

zilele trec și faci o cerere de concediu de două zile. te duci cu ea la șeful de serviciu și îl rogi să semneze. se uită peste docoment și te întreabă pentru ce ai nevoie de zilele respective. îi spui că ți-a venit copilul în țară, în vacanță de studii și că ai vrea să stai mai mult cu el. atunci șeful rupe cererea de concediu și îți spune că poți sta acasă liniștit, pe răspunderea lui. tu, ca prostul, te bucuri. nu e de ici, de colo să economisești două zile de concediu. și stai acasă două zile. pe banii statului și barba șefului. fără să îți dai seama că te-ai vândut. că ai facut deja un prim compromis. micuț, miculuț, dar tot compromis se cheamă. nasol!

după ce te întorci din concediu, observi că șeful nu mai este așa de zâmbăreț. este ciufut. vine la tine cu un maldăr de lucrări, care mai de care mai urgentă. hai, că ai stat acasă și uite câte s-au adunat. trebuie sa le facem rapidos, rapidos, că e nervos șeful. tu studiezi fiecare lucrare în parte și observi că niciuna din soluțiile impuse nu est ok și că ți se cere, de facto, să îți bagi pielea la saramură. și în spui asta șefului. se uită la tine și ți-o taie scurt: băi, la primele două lucrări cum de s-a putut, iar acum nu se mai poate? și bun de dat liber pe ochi frumoși, la asta sunt bun. hai, la treabă, că trebuie să fie gata in trei zile.

nu cam așa se petrec lucrurile. chiar așa se petrec!

luați cele de mai sus, puneți-le cap la cap săptămână de săptămâna, țineți cont că gravitatea celor comise crește proporțional cu numărul de precedente și compromisuri acceptate. și cu poziția ta ierarhică. totul seamănă cu un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, creste, crește. și care te înghite. iar când se ajunge la capătul pantei, se lovește de un zid și se face praf. iar atunci doare.

așa se întâmplă peste tot. de la primăria celui mai amărât sat din românia și până la cele mai de vază instituții centrale. regula este simplă: pulimea execută și își bagă pielea la saramură, șefii culeg foloasele. foloase de tot felul. nu spun că toți iau șpagă în numerar. însă sunt atâtea moduri de a da și primi șpagă, nu vă puteți face idee.

și uite așa, încet, încet, oglinda devine un obiect inutil pentru tine.
=======

NB: multe porcării se fac în numele jupânului. porcării despre care, în marea majoritate a cazurilor, jupânul nici măcar nu are habar. însă numele lui deschide uși. în numele lui se deschid uși. una din ele este cea a obedienței tale.

bere chişinău

bere chişinău

mda…. bere chişinău. eu nu prea le am pe astea cu apropierea de republica moldova şi că basarabia e pământ românesc. nu pentru că aş fi total lipsit de fior patriotic, în basarabia de acum nu mai este aceeaşi cu cea care ne-a fost răpită. sigur, la oameni mă refer, nu la spaţiul geografic.

moldovenii de acum sunt rezultatul deportărilor masive de populaţii din alte foste republici sovietice, iar faptul că încă se vorbeşte românește nu este atât de relevant pentru identitatea reală a locuitorilor de peste prut.

dar nu o să ma cert eu acum cu leonida lari. nu. acum vreau să vă povestesc despre o întâmplare fericită, venită parcă sa contrabalanseze dezamăgirea cauzată de reîntâlinirea cu noul gambrinus.

aşadar, ieri seară, la mega image de pe siseşti afalându-mă, am dat cu ochii de o bere ambalată ca un iarut, ieftină şi pe care scria mare de tot chişinău. bai, la 2,67 lei cutia de 500ml, ce aşteptări să ai? aşa ca am luat o singură doză, celelalte două câştigătoare fiind de la dab, o firmă prietenă.

am ajuns acasă, am lasat-o să-şi facă dambalua în congelator, iar după 30 minute am deschis-o. concluzie: o bere bună, nici exagerat de acidă, aşa cum este noul gambrinus, nici plată. rezonabil de amară, plăcută limbii, frumoasă la culoare, uşor spre ambru, mai degrabă decât spre blond.

în afară de cele de mai sus, ce doamne iartă-mă să mai spun despre o bere? este bună. nu cea mai bună bere din câte mi-a fost dat să beau până acum, dar o bere bună.

aşadar, bere chişinău: recomand.