Category Archives: de bine…

bere chişinău

bere chişinău

mda…. bere chişinău. eu nu prea le am pe astea cu apropierea de republica moldova şi că basarabia e pământ românesc. nu pentru că aş fi total lipsit de fior patriotic, în basarabia de acum nu mai este aceeaşi cu cea care ne-a fost răpită. sigur, la oameni mă refer, nu la spaţiul geografic.

moldovenii de acum sunt rezultatul deportărilor masive de populaţii din alte foste republici sovietice, iar faptul că încă se vorbeşte românește nu este atât de relevant pentru identitatea reală a locuitorilor de peste prut.

dar nu o să ma cert eu acum cu leonida lari. nu. acum vreau să vă povestesc despre o întâmplare fericită, venită parcă sa contrabalanseze dezamăgirea cauzată de reîntâlinirea cu noul gambrinus.

aşadar, ieri seară, la mega image de pe siseşti afalându-mă, am dat cu ochii de o bere ambalată ca un iarut, ieftină şi pe care scria mare de tot chişinău. bai, la 2,67 lei cutia de 500ml, ce aşteptări să ai? aşa ca am luat o singură doză, celelalte două câştigătoare fiind de la dab, o firmă prietenă.

am ajuns acasă, am lasat-o să-şi facă dambalua în congelator, iar după 30 minute am deschis-o. concluzie: o bere bună, nici exagerat de acidă, aşa cum este noul gambrinus, nici plată. rezonabil de amară, plăcută limbii, frumoasă la culoare, uşor spre ambru, mai degrabă decât spre blond.

în afară de cele de mai sus, ce doamne iartă-mă să mai spun despre o bere? este bună. nu cea mai bună bere din câte mi-a fost dat să beau până acum, dar o bere bună.

aşadar, bere chişinău: recomand.

servicii

ikea, precum un cuptor cu microunde

știți senzația aceea bizară, când mâncarea abia scoasă din cuptorul cu microunde este rece, dar te și frige la limbă? o știți. o știm cu toții.

ei bine, la fel și cu ikea: un permanent duș scoțian. am cumpărat de la ei o bucătărie. pe de o parte, serviciul de montaj, absolut impecabil. pe de altă parte, serviciul post vânzare absolut varză. mi-au livrat două fronturi de ușa deteriorate. le-am returnat prin însăși cei care au livrat marfa. înlocuirea lor, însă, dezastru total: ikea nu știa de problema mea, firma de transport nu reușea să localizeze returul, toți îmi cereau copii după un proces verbal din care nu aveam niciun exemplar, și unii și alții voiau de la mine codul produselor returnate, ce mai, un talmeș balmeș demn de elvila anilor 90.

cu calm, multă diplomație și cu încă și mai multă ținere în frâu a unor nervi întinși, am rezolvat până la urmă problema. însă m-a costat 12 apeluri telefonice, 12 depănări ale poveștii către 12 persoane diferite, 12 verificări și răsverificări. plus un drum la magazin pe o căldură toridă.

ikea, degeaba aveți produse ok (căci ieftine nu sunt!!!!!!) dacă nu oferiți întreaga experiență de aceeași calitate.

da, încă trăiesc

ori de câte ori mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut de anul trecut, apare inevitabila întrebare: am văzut că nu mai ești pe facebook. ești ok?

fraților, a fi pe facebook nu este dovada existenței pulsului, după cum absența de pe facebook nu implică by default un certificat de deces.

da, am renuntat la facebook. pentru NICIUN alt motiv în afara aceluia că începuse să îmi mănânce prea mult din viață. unde mai puneți că, hater fiind, mă și consumam nervos, mai abitir decît se consumă Gianny când nu ințelege de ce doi ori doi dă la fel ca doi plus doi. mă consumam degeaba, căci în ciuda tutror haștagurilor din lumea, nu o să reușim în vecii vecilor să construim ceva durabil în căcatul ăsta de țară.

să revenim la oile noastre, așadar. da, sunt ok. cei care chiar vor sa aibă vești de la mine îmi pot scrie pe mail. dacă nu au adresa mea de mail, ce să zic? tough luck. înseamnă că nu îmi sunt destul de apropiați. dar găsesc un formular de contact pe pagina blog-ului, așa că nu mai panicați degeaba, da?

eu nu tutuiesc. voi?

Fiică-mea are 22 de ani. Când mergem la cumpărături, deseori se întâmplă o chestie care mă scoate din sărite: vânzatoarele mi se adreseaza mie la pers. IIa plural, folosind pronumele de politețe “Dumneavoastră”, în timp ce Marei îi dau doar cu “TU ce mărime porți?”. Și nu este firesc, mai multe aspecte putând fi supuse discuției.

În primul rând, nu tutuiești o persoană necunoscută, indiferent de vârsta acesteia. Este o chestiune de bun simț. Respectul față de interlocutor nu este direct proporțional cu vârsta lui.

În al doilea rând, nu tutuiești o persoană de sex feminin fără ca aceasta să-ți fi permis în mod expres acest lucru. Punct. Aici nu e loc de tocmeală, iar dacă vorbim despre bărbați care se adresează unei femei, cu atât mai abitir.

În al treilea rând, însă nu mai puțin important, respectul față de interlocutor nu trebuie să fie direct proporțional cu poziția ierarhică a acestuia. Mă dezgustă bărbații care tutuiesc femeiea de serviciu, secretara sau cea mai tânără femeie din firmă, dar o dau cu “Dumneavoastră” imediat ce apare în peisaj contabila sefă.

Atenție mare: cele de mai sus se aplică și când vine vorba despre conversațiile între bărbați. Sigur, orientarea foarte pronunțată către realitatea limbii engleze, în care “Dumneavoastră” nu există, face ca mulți să se creadă îndrituiți a folosi în mod discreționar pronumele personal la persoana a 2a singular, TU. Însă, dragilor, englezii nu folosesc pronume de politețe pentru că în limba lor nu există așa ceva. As simple as that! Cu toate că și în cazul lor există posibilități de a-și exprima deferența față de un interlocutor mai în vârstă sau mai confortabil poziționat pe scara ierarhică.

Tot așa și în cazul vârstnicilor, care cred că numărul anilor le permite în mod automat să eludeze orice mod formal de exprimare a respectului față de tineri.

Ar fi bine să învățăm de la francezi, care folosesc o modalitate subtilă de a împăca capra și varza. Când un adult i se adreseaza unui copil/adolescent/tânăr care nu face parte din familia-i sau din cercul apropiat de prieteni, folosesc prenumele acestuia, urmat de pers. IIa pl. Spre exemplu: Dominique, vă rog sa răspundeți! Joli, n’est-il pas?