Category Archives: de rau…

inghitit de sistem

cum te înghite sistemul

cum te înghite sistemul? e simplu. cu surâsul pe buze. sistemul nu este făcut din băieți cu figuri grobiene, care stau cu un pahar de scotch în față la o masă din cine știe ce speluncă plină de pești și demoazele de companie. nu. sistemul este alcătuit din oameni ca mine și ca tine. oameni care își fac cumpărăturile de la mega image, care își duc plozii la gradiniță și care stau la coadă la medicul de familie. unii din ei nici măcar nu bănuiesc că fac parte din sistem. dar fac.

ce îi unește pe băieții din sistem? însuși sistemul. o lege nescrisă pe care toți o respectă și venerează. legea care spune că trebuie cu orice preț să ocolească legea muritorilor de rând.

când se scrie în media despre grupări infracționale la nivelul aparatului de stat, oamenii își închipuie tipi care umblă cu pistoalele la brâu. dar nu. în loc de pistoale, băieții din sistem poartă la subțioară referate, dosare, lucrări, așa cum sunt ele numite la stat. în sistem nu intri pentru că îți pune cineva pistolul la tâmplă. în sistem intri din bunăvoința cuiva. să vă povestesc…

am lucrat patru ani într-o instituție de stat. mare. de vază. cu ștaif. în plin centrul capitalei. o instituție din acelea la care orice absolvent de ase se visează angajat.

între noi fiind vorba, a fost cea mai mare prostie profesională pe care aș fi putut-o face. și pe care, inevitabil, am făcut-o. să trecem…

așadar, iată-mă angajat. dacă până la semnarea contractului individual de muncă eram domnul rățoiu, din chiar prima zi de lucru am devenit o persoana a IIa singular: dă-mi, adu-mi, mergi până la, vezi că te caută ixulescu etc. sistemul depersonalizează. sistemul este comunist. nu caută să îl ridice pe cel de jos, ci îl aduce cu botul pe labe pe cel care este mai sus. sistemul este egalitarist. egalitarist în sensul ca taie la același nivel, precum o mașină de tuns gazonul.

buuuuun! te angajezi, ți se dă un birou (mobilă, nu spațiu), un calculator (de regulă unul vechi și de demult). vreo 4 zile stai degeaba, în speranța că te vei bunghi cum se desfășoară ostilitățile. dar te nu bunghești, căci nimeni nu vrea sa fie mentorul unuia care s-ar putea să îi devină dușman peste doar cîteva zile.

după prima săptămână, ți se dă o lucrare. adică un miniproiect. te apuci de el, te interesezi în dreapta și stânga despre cum se procedează și purcezi la lucru. când crezi că ai terminat, te duci frumușel la seful de serviciu și îi arați rezultatul orelor de muncă. el ia hârtiile, se uită tacticos pe ele preț de douaj de secunde, după care te anunță sec: e bine, însă de data asta facem altfel. facem cum vrea șeful. atenție: șeful este șeful șefului tău. jupânul este capo di tutti cappi. este omul cu părul alb. the alpha male. alfa și omega.

șeful de serviciu îți înapoiază hârtiile și te roagă, mieros, să le refaci după dorința șefului, care șef a primit, vezi doamne, pricaz de la jupân să facă într-un anume fel. iar tu, un pulifrici proaspăt angajat, care nu știe încă toate ferchezurile firmei, îi spui că ceea ce îți cere nu este legal. el îți spune că doar de data asta, trebuie să faci cum spune el. și atunci, te execuți pentru că nu ai cum să faci altcumva. și ți se spune că oricum nu ai nicio responsabilitate, că semnează multă lume peste tine. (în paranteză fiind spus, în afară de năstase, care a făcut pușcărie din prostie, am observat că pușcărie face tocmai pulimea, nu șefii). asta se cheamă că ai creat un precedent.

mai trec câteva săptămâni, răstimp în care faci numai chestii ok. chestiile mărunte, nesemnificative, sunt întotdeauna executate în litera și spiritul legii. asta pentru că sunt cele mai numeroase. ele alcătuiesc masa critică, cea care este luată în considerare la audit. excepțiile, adiă chestiile groase, sunt privite ca derapaje ocazionale. și iertate. dar să greșești chestiile mărunte, asta este de nepermis.

după alte câteva zile, te cheamă șeful de serviciu și îți șoptește confidențial că are mare încredere în tine și că vrea să te ocupi de o lucrare mai specială, despre care sunt la curent atât șeful, dar, mai ales, jupânul! woowww, jupânul știe că tu te vei ocupa de o lucrare. deja, dai devenit persoană publică. ți se arată lucrarea și ți se spune cum trebuie rezolvată. așa cum vă așteptați, modul de rezolvare impus este foarte puțin ortodox. de data asta, te bunghești și spui că nu e tocmai cușer. ți se ripostează că altfel nu se poate, pentru că așa vrea jupânul. scurt. de data asta fără surâs și fără să fii privit în ochi. și faci așa cum ți se spune. nu pentru că ai fi tu mai lipsit de coloană vertebrală, ci pentru că așa face toată lumea. faci, îndosariezi și încerci să uiți. a doua zi, dimineața, îți este deja destul de greu să te privești în oglindă. este primul semn că ai început să faci parte din sistem.

zilele trec și faci o cerere de concediu de două zile. te duci cu ea la șeful de serviciu și îl rogi să semneze. se uită peste docoment și te întreabă pentru ce ai nevoie de zilele respective. îi spui că ți-a venit copilul în țară, în vacanță de studii și că ai vrea să stai mai mult cu el. atunci șeful rupe cererea de concediu și îți spune că poți sta acasă liniștit, pe răspunderea lui. tu, ca prostul, te bucuri. nu e de ici, de colo să economisești două zile de concediu. și stai acasă două zile. pe banii statului și barba șefului. fără să îți dai seama că te-ai vândut. că ai facut deja un prim compromis. micuț, miculuț, dar tot compromis se cheamă. nasol!

după ce te întorci din concediu, observi că șeful nu mai este așa de zâmbăreț. este ciufut. vine la tine cu un maldăr de lucrări, care mai de care mai urgentă. hai, că ai stat acasă și uite câte s-au adunat. trebuie sa le facem rapidos, rapidos, că e nervos șeful. tu studiezi fiecare lucrare în parte și observi că niciuna din soluțiile impuse nu est ok și că ți se cere, de facto, să îți bagi pielea la saramură. și în spui asta șefului. se uită la tine și ți-o taie scurt: băi, la primele două lucrări cum de s-a putut, iar acum nu se mai poate? și bun de dat liber pe ochi frumoși, la asta sunt bun. hai, la treabă, că trebuie să fie gata in trei zile.

nu cam așa se petrec lucrurile. chiar așa se petrec!

luați cele de mai sus, puneți-le cap la cap săptămână de săptămâna, țineți cont că gravitatea celor comise crește proporțional cu numărul de precedente și compromisuri acceptate. și cu poziția ta ierarhică. totul seamănă cu un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, creste, crește. și care te înghite. iar când se ajunge la capătul pantei, se lovește de un zid și se face praf. iar atunci doare.

așa se întâmplă peste tot. de la primăria celui mai amărât sat din românia și până la cele mai de vază instituții centrale. regula este simplă: pulimea execută și își bagă pielea la saramură, șefii culeg foloasele. foloase de tot felul. nu spun că toți iau șpagă în numerar. însă sunt atâtea moduri de a da și primi șpagă, nu vă puteți face idee.

și uite așa, încet, încet, oglinda devine un obiect inutil pentru tine.
=======

NB: multe porcării se fac în numele jupânului. porcării despre care, în marea majoritate a cazurilor, jupânul nici măcar nu are habar. însă numele lui deschide uși. în numele lui se deschid uși. una din ele este cea a obedienței tale.

nesimțire endemică la români

nu știu ce dracu’ se întâmplă, însă nesimțirea este din ce în ce mai la ea acasă, aici, pe malurile dâmboviței. și nu arăt cu degetul pe nimeni în mod particular. nu numai generațiile tinere dau dovada de nesimțire și proastă creștere. cei mai în vârstă nu se dau nici ei în lături de la a fi mârlani.

exemplele sunt nenumărate și le întâlnești peste tot. pe stradă, la piață, la cinematograf, la birou, la sala de sport, la televizor, în politică (ohhhhhhh, aici mârlănia este fix la ea acasă. chiar că are cheile casei, dacă înțelegeți ce vreau să spun…), în școli, peste tot!

barbați care nu dau întâietate doamnelor la intrarea pe usă. în sala de spectacol nu își mai cere nimeni scuze când trece prin fața ta, care ești deja așezat în fotoliu. și o fac cu spatele la tine, contrar bunei creșteri. la coadă la bilete aflându-se, mulți se comportă așa cum o fac la volan, când depășesc coloana prin stânga, adică încearcă să ți-o ia înainte făcând pe niznaiul, fără să se uite la tine. alte exemple de nesimțire!

ați mai fost la teatru în ultima vreme? ați mai fost, că așa sunt cititorii mei: dacă nu intelectuali, cel putin absolvenți de studii superioare tot sunt (btw: cu ceva timp în urmă am avut un director care mi-a explicat că sifilisul vine de la caii din asia centrală, al căror sânge era băut de călăreți înainte de bătălii!!!! ăsta câștiga la vremea aia, adică în 2010, fo’ douăjcinci de mii de lei net pe lună, pe lângă șpăgile colosale pe care le primea. așa tont cum era. tont, tont, dar vechi în instituție. care instituție, bătrână la rându-i, l-a tolerat așa cum tolerezi o slujincă ramolită pe care nu o mai poți da afară după zeci de ani de serviciu credincios prin casă. nu știu ce mi-a venit sa povestesc despre nenea ăsta. ah, da, era a propos de intelectuali and shit!). ei bine, la teatru nu mai e ca la teatru. că lumea vine îmbrăcată la național la fel cum s-ar duce la grădina boema, adica în blugi si tricou cu mânecă scurtă, asta este una. ne-am dat dracului, suntem emancipați, nu mai punem preț pe aparențe. dar s-a dus naibii până și respectul față de actul artistic: se găsesc unii care să intre în sală la 20 de minute după ridicarea cortinei, telefoanele nu sunt toate pe silent, ba unii chiar raspund, șoptind nonșalant nu pot vorbi, sunt la spectacol. sun eu când ies. la teatru acum se mănâncă și se bea. plescăind, frecând ambalajul de la sărățele si ghiorțăind cu satisfacție de la prea multă cola zero, că na, futu-i, suntem un popor care are grijă la siluetă… la teatru, doamnelor și domnilor, se pleacă în chiar timpul spectacolului. man, my white brother, e normal sa nu ne placă tuturor o anumită piesă de teatru. însă pleci la pauza, loază, nu în timpul reprezentației. este o chestiune de bun simț față de actori in primul rând, față de actul artistic în sine. dar este și o chestiune de bune maniere față de ceilalți spectatori, care, ei, ei înțeleg ce se petrece pe scenă. asta spre deosebire de tine, analfabetule funcțional care ești analfabet (sic!). cu alte cuvinte, fuck principiul aristotelic al artei. și pe aristotel, până la urmă… nesimțire!

la cinematograf, luați cele de mai sus, înmulțiți-le cu douăzeci și veți obține atmosfera dintr-o sala obscură. băi, și culmea este că la comedii de rahat, liniștea din sală este mormântală. în timp ce la filme grele, se găsesc întotdeauna cățiva/câteva care să grohaie la scene profunde și pline de semnificație. ah, era să uit. la film, pe lângă plescăit, supt de acadele, spart de pop corn in dinți și râgâit de cocicole mai avem și mirosul de la sosurile cu care se îngurgitează nachos-urile. ba, chiar că odată a venit un nenea cu creveți prăjiți de la nordsee. și, cum altfel, i-a mâncat cu sos de usturoi. hai, că nu ne plictisim în românica….

nesimțire la birou, când tu saluți cu voce tare o mulțime de opt sau zece inși, dar nu-ți răspunde nimeni la salut. sau când se intră în biroul tău fără a se bate la usă. sau, cel mai detestabil lucru, în opinia mea, atunci cînd ăla de tocmai ce-a intrat pe usă fără să bată, te vede că ești cu cineva la telefon, dar începe,totuși să-ți vorbească. de cele mai multe ori sunt întrebări. și atunci cum doamne iartă-mă să nu-i răspunzi tot pe limba lui: coaie, vorbesc la telefon. nu vrei tu să faci pașsi pe covoraș și sa dai o fugă la un oftalmolog într-o zi!

așa cum eternitatea s-a născut la sat (pe asta n-am dat-o eu, cum ați putea crede, ci un nenea din transilvania, lucian blaga pe numele sau), mîrlania a reînviat la mall. acum câteva zile, eram la coadă la casă la carrefour. în fața noastră, un cocalar cu burtă și cămasă strânsă pe buric. în coș, printre multe sicle de neumarkt, avea o casoletă de plastic în care fuseseră multe măsline. jegosul le mâncase pe absolut toate, așa încât cutia conținea doar sâmburi. pentru a plăti, în loc să lase cutia discret pe un raft, așa cum fac toți ipochimenii de teapa lui, jegul se preface că o dărâmă din greșeală. zecile de sâmburi morfoliți în gingiile-i movulii se revarsă pe jos, în întreg spațiul din fața casei de marcat. tipul se uită la sâmburi, se uită la mine. nu schițează niciun gest. plătește și pleacă. ioiiiiiiiiiiiiiiii, doar nevastă-mea l-a ferit de niște pumnii în bot. inutil să spun că tot eu am dat la o parte, cu piciorul, grămada de sâmburi, până la apariția unei doamne de la curățenie. că nesimțitul nu a făcut nimic nu este o problemă pentru țară, desigur. însă faptul că ăștia puiesc ca șobolanii, coroborat cu acela că vor da naștere la pui vii la fel de nesimțiți ca ei, asta, da, este o problemă pentru românia.

mai apoi, vin chestiile care țin de educația aia de bază, de cei șapte ani de acasă. adică acei ani care ar trebui sa prevină această nesimțire.

in lift, fraților, se procedează așa: urcă mai întâi doamnele și copiii, după care intră, dacă mai încap, bărbații. asta la urcare, încă o dată. la ieșire, se procedează în ordine inversă. adică barbații ies primii, care teoretic, sunt cei mai aproape de ușă, iar abia apoi coboară, ultimele, doamnele. explicația este simplă, logică și ține de bunul simț comun: o doamna nu trebuie să se frece de burțile transpirate ale bărbaților cand iese din lift. trebuie sa li se faca locul necesar pentru a coborî într-un mod confortabil.

într-un restaurant, domnilor, intrați primii. chiar dacă vi se pare politicos să lasați doamna să intre prima, nu este așa. iar asta pentru simplul fapt că nu lași o doamnă pradă posibilelor comentarii licențioase ale unor băutori de alcool.

tot la restaurant, domnilor, nu cumpărați niciodată, dat absolut niciodată, flori de la vânzătorii ambulanți. este o amară lipsă de tact să oferi o floare la sugestia altcuiva. o floare, dincolo de posibilele simboluri, se oferă din proprie ințiativă. adică, ori, ori…

în fine, cam asta deocamdată! daca doriti sa mai frunzăriți pe aceeași temă, aici si aici.

mega image băneasa

pană de curent la mega image băneasa.

sute de corporatiști flămânzi iau drumul selgrosului.

in loc de salată diafană la 35 lei kilul, o să-și umple mațul cu mici de la selgros. la doi lei bucata, fără chiflă sau muștar. însă cu garanția că le vor încolți în coșul pieptului, de la atâta usturoi, până cel târziu la orele patru. adică până să apuce să spargă ușa of the office, pentru a se bucura de aer curat.

frumos!

victoria gabrielei firea. asupra bucureștiului.

pentru că oricum nu aș fi putut sumariza mai bine decât a făcut-o autorul, vă recomand un articol despre primul an de domnie al gabrielei firea.

Sursa: www.hotnews.ro

victoria gabrielei firea asupra bucureștiului

enjoy!

părerea mea…

dacă am ajuns să îl citez pe văcăroiu, ori m-am prostit, ori am înnebunit. și cum sa nu te simți cvasi idiot, când asiști la circul pe care l-a văzut azi o țară întreagă în chiar parlamentul româniei. adicătelea niște nenea și niște tanti, majoritatea purtând pe frunte o foarte solidă pecete de “preorășenesc”, își demit propriul guvern.

cum care va să zică, majoritatea a început să facă treaba opoziței. și fiindcă i-a ieșit, nu cumva recunoaște, prin însăși aceasta falsă victorie, ca psd nu este capabil, de facto, să guverneze?

știu, dragnea nu trece nici măcar de primul test gratuit pe lumosity. însă mă gândesc că s-o găsi măcar un singur pesedist care sa-i explice că demiterea propriului guvern este un fel de dat cu stângu’-n dreptu’. și că, mai devreme sau mai târziu, o să doară. ceea ce îi dorim cu toții, dealtfel.

gambrinus

pentru mine și sanda, gambrinus a fost și va rămane de-a pururi o bere de suflet. de suflet, pentru că o asociem cu ceea ce este cel mai de preț în viața noastră. nu intru în detalii, căci nu este cazul. cert este că am îceput să bem gambrinus în 1994 și a tot fost pe lângă noi până acum câțiva ani, când noii proprietari ai fabricii au dat cu gambrinus de pământ. nu cunosc defel detaliile afacerii și, oricum, nu are niciun sens să dezgropăm morții.

cert este că ieri am intrat în magazinul mega image de pe ion ionescu de la brad să-mi cumpăr bere. iar la raionul cu bere, nu mică mi-a fost mirarea să vad sticle de 0,33l cu etichetă gambrinus. am întins tremurător mâna, am pus în coșul roșu șase sticle mici si strălucitoare și pe aci ți-e drumul. drumul către casă. acasă odată ajuns, am trântit sticlele in congelator și m-am așezat cu burta pe las fierbinți, care nu mai erau așa de fierbinți, ci doar călâi, pen’că acum rulează o serie mai veche. o reluare, cum se spunea pe vremea mea. în fine, reluare, ne reluare, celentano rămâne celentano, iar firicel, firicel. și cât am râs eu de glumițele unuia sau altuia, berica s-a răcit.

am deschis sticla cu emoție-n suflet, am dus-o la gură și am sorbit. iar atunci, în fix momentul în care lichidul mi-a alunecat pe gât, vraja s-a destrămat. băjeții care faceți gambrinus, gambrinus era o bere populară. pe lângă o bere premium, gambrinus-ul era precum cartoful (de la cofetărie) pe lângă amandină. se simțea diferența față una de fițe, însă gustul era placut, plin, berea aia era păstoasă, îți umplea gura, avea gust. acum, dupa atâția ani, ați lipit o eticheta populară pe o bere cu gust de tuborg, adică o bere seacă, aspră, excesiv de acidulată, subțire ca textură si fără farmecul bălții albe în zona livezii cu nuci.

eu zic că merită să mai bagați un ban și să mai trageți o dată. nu de alta, însă amatori de gambrinus sunt mulți. însă de gambrinus fără pretenții de tuborg. haideți, fraților, că se poate!

Sărut mâna, Doamnă!

nu înțeleg de ce a devenit rușinos să spui “sărut mâna” unei persoane de sex feminin în semn de salut sau în loc de “mulțumesc”.

nu este nimic înjositor în asta, însă a saluta o doamnă cu “bună”, fără nimic altceva în coadă, cum ar fi “ziua”, “seara” sau “dimineața”, este, după părerea mea, o acută lipsă de bună creștere, dar și un mod zgomotos de asumare a unei mârlănii structurale.

am zis!