nesimțire endemică la români

nu știu ce dracu’ se întâmplă, însă nesimțirea este din ce în ce mai la ea acasă, aici, pe malurile dâmboviței. și nu arăt cu degetul pe nimeni în mod particular. nu numai generațiile tinere dau dovada de nesimțire și proastă creștere. cei mai în vârstă nu se dau nici ei în lături de la a fi mârlani.

exemplele sunt nenumărate și le întâlnești peste tot. pe stradă, la piață, la cinematograf, la birou, la sala de sport, la televizor, în politică (ohhhhhhh, aici mârlănia este fix la ea acasă. chiar că are cheile casei, dacă înțelegeți ce vreau să spun…), în școli, peste tot!

barbați care nu dau întâietate doamnelor la intrarea pe usă. în sala de spectacol nu își mai cere nimeni scuze când trece prin fața ta, care ești deja așezat în fotoliu. și o fac cu spatele la tine, contrar bunei creșteri. la coadă la bilete aflându-se, mulți se comportă așa cum o fac la volan, când depășesc coloana prin stânga, adică încearcă să ți-o ia înainte făcând pe niznaiul, fără să se uite la tine. alte exemple de nesimțire!

ați mai fost la teatru în ultima vreme? ați mai fost, că așa sunt cititorii mei: dacă nu intelectuali, cel putin absolvenți de studii superioare tot sunt (btw: cu ceva timp în urmă am avut un director care mi-a explicat că sifilisul vine de la caii din asia centrală, al căror sânge era băut de călăreți înainte de bătălii!!!! ăsta câștiga la vremea aia, adică în 2010, fo’ douăjcinci de mii de lei net pe lună, pe lângă șpăgile colosale pe care le primea. așa tont cum era. tont, tont, dar vechi în instituție. care instituție, bătrână la rându-i, l-a tolerat așa cum tolerezi o slujincă ramolită pe care nu o mai poți da afară după zeci de ani de serviciu credincios prin casă. nu știu ce mi-a venit sa povestesc despre nenea ăsta. ah, da, era a propos de intelectuali and shit!). ei bine, la teatru nu mai e ca la teatru. că lumea vine îmbrăcată la național la fel cum s-ar duce la grădina boema, adica în blugi si tricou cu mânecă scurtă, asta este una. ne-am dat dracului, suntem emancipați, nu mai punem preț pe aparențe. dar s-a dus naibii până și respectul față de actul artistic: se găsesc unii care să intre în sală la 20 de minute după ridicarea cortinei, telefoanele nu sunt toate pe silent, ba unii chiar raspund, șoptind nonșalant nu pot vorbi, sunt la spectacol. sun eu când ies. la teatru acum se mănâncă și se bea. plescăind, frecând ambalajul de la sărățele si ghiorțăind cu satisfacție de la prea multă cola zero, că na, futu-i, suntem un popor care are grijă la siluetă… la teatru, doamnelor și domnilor, se pleacă în chiar timpul spectacolului. man, my white brother, e normal sa nu ne placă tuturor o anumită piesă de teatru. însă pleci la pauza, loază, nu în timpul reprezentației. este o chestiune de bun simț față de actori in primul rând, față de actul artistic în sine. dar este și o chestiune de bune maniere față de ceilalți spectatori, care, ei, ei înțeleg ce se petrece pe scenă. asta spre deosebire de tine, analfabetule funcțional care ești analfabet (sic!). cu alte cuvinte, fuck principiul aristotelic al artei. și pe aristotel, până la urmă… nesimțire!

la cinematograf, luați cele de mai sus, înmulțiți-le cu douăzeci și veți obține atmosfera dintr-o sala obscură. băi, și culmea este că la comedii de rahat, liniștea din sală este mormântală. în timp ce la filme grele, se găsesc întotdeauna cățiva/câteva care să grohaie la scene profunde și pline de semnificație. ah, era să uit. la film, pe lângă plescăit, supt de acadele, spart de pop corn in dinți și râgâit de cocicole mai avem și mirosul de la sosurile cu care se îngurgitează nachos-urile. ba, chiar că odată a venit un nenea cu creveți prăjiți de la nordsee. și, cum altfel, i-a mâncat cu sos de usturoi. hai, că nu ne plictisim în românica….

nesimțire la birou, când tu saluți cu voce tare o mulțime de opt sau zece inși, dar nu-ți răspunde nimeni la salut. sau când se intră în biroul tău fără a se bate la usă. sau, cel mai detestabil lucru, în opinia mea, atunci cînd ăla de tocmai ce-a intrat pe usă fără să bată, te vede că ești cu cineva la telefon, dar începe,totuși să-ți vorbească. de cele mai multe ori sunt întrebări. și atunci cum doamne iartă-mă să nu-i răspunzi tot pe limba lui: coaie, vorbesc la telefon. nu vrei tu să faci pașsi pe covoraș și sa dai o fugă la un oftalmolog într-o zi!

așa cum eternitatea s-a născut la sat (pe asta n-am dat-o eu, cum ați putea crede, ci un nenea din transilvania, lucian blaga pe numele sau), mîrlania a reînviat la mall. acum câteva zile, eram la coadă la casă la carrefour. în fața noastră, un cocalar cu burtă și cămasă strânsă pe buric. în coș, printre multe sicle de neumarkt, avea o casoletă de plastic în care fuseseră multe măsline. jegosul le mâncase pe absolut toate, așa încât cutia conținea doar sâmburi. pentru a plăti, în loc să lase cutia discret pe un raft, așa cum fac toți ipochimenii de teapa lui, jegul se preface că o dărâmă din greșeală. zecile de sâmburi morfoliți în gingiile-i movulii se revarsă pe jos, în întreg spațiul din fața casei de marcat. tipul se uită la sâmburi, se uită la mine. nu schițează niciun gest. plătește și pleacă. ioiiiiiiiiiiiiiiii, doar nevastă-mea l-a ferit de niște pumnii în bot. inutil să spun că tot eu am dat la o parte, cu piciorul, grămada de sâmburi, până la apariția unei doamne de la curățenie. că nesimțitul nu a făcut nimic nu este o problemă pentru țară, desigur. însă faptul că ăștia puiesc ca șobolanii, coroborat cu acela că vor da naștere la pui vii la fel de nesimțiți ca ei, asta, da, este o problemă pentru românia.

mai apoi, vin chestiile care țin de educația aia de bază, de cei șapte ani de acasă. adică acei ani care ar trebui sa prevină această nesimțire.

in lift, fraților, se procedează așa: urcă mai întâi doamnele și copiii, după care intră, dacă mai încap, bărbații. asta la urcare, încă o dată. la ieșire, se procedează în ordine inversă. adică barbații ies primii, care teoretic, sunt cei mai aproape de ușă, iar abia apoi coboară, ultimele, doamnele. explicația este simplă, logică și ține de bunul simț comun: o doamna nu trebuie să se frece de burțile transpirate ale bărbaților cand iese din lift. trebuie sa li se faca locul necesar pentru a coborî într-un mod confortabil.

într-un restaurant, domnilor, intrați primii. chiar dacă vi se pare politicos să lasați doamna să intre prima, nu este așa. iar asta pentru simplul fapt că nu lași o doamnă pradă posibilelor comentarii licențioase ale unor băutori de alcool.

tot la restaurant, domnilor, nu cumpărați niciodată, dat absolut niciodată, flori de la vânzătorii ambulanți. este o amară lipsă de tact să oferi o floare la sugestia altcuiva. o floare, dincolo de posibilele simboluri, se oferă din proprie ințiativă. adică, ori, ori…

în fine, cam asta deocamdată! daca doriti sa mai frunzăriți pe aceeași temă, aici si aici.

servicii

ikea, servicii, calitate etc.

servicii de proasta calitate: din seria “una calda, una rece cu ikea“, continuam cu una rece. despre o alta experienta cu ikea, aici.

sambata trecuta, am stat ca tontul acasa intre 15:00 si 18:00, asteptand telefonul echipei de montaj de la ikea. apelul nu a venit, astfel incat am sunat eu. ikea mi-a spus ca seful de la montaj ma va suna pentru a confirma prezenta echipei la apartament. nu era mare lucru, doar doua usi de bucatarie, un rest de saptamana trecuta, cand cele doua mici usi nu au putut fi montate pentru ca imi fusesera livrate busite. livrate busite de catre firma de transport a ikea. iarasi despre servicii de calitate (sic again!).

long story short: cei de la echipa de montaj m-au sunat la 19:30, fara scuze, fara nimic. mi-au comunicat, sec, ca vor fi la adresa indicata in alta ora si jumatate, adica la 21:00. le-am spus elegant fuck-off si am inchis.

domnilor (sic!), care lucrati in servicii (ma refer aici la sectorul tertiar, nu la serviciile secrete), au trecut 27 de ani de la lovilutie si inca nu ati inteles: dumneavoastra aveti nevoie de noi. painica si untul pe care le puneti pe masa copilasilor, noi vi le cumparam. unii din noi nu ne pricepem la ce faceti voi, altii s-ar pricepe, insa sunt prea comozi pentru a pune mana pe scule. either case, din banii nostri mancati. nu invers. iar faptul ca o firma beneficiaza de exclusivitate din partea alteia (pronatur de la ikea), nu da nimanui dreptul de a se comporta discretionar fata de client. aceste servicii, cele de montaj, sunt servicii pe care le platim. nu sunt oferite de ikea. iar daca aveti o programare si vedeti ca nu o puteti respecta, cel putin sunati si anuntati. este o chestiune de minim bun simt. nimic altceva.

piste de biciclete

Piste pentru bicicliști? De ce?

Am ascultat cu o ureche distrată discursul lui Firea despre primul an de mandat. Așa cum ar face oricine, s-a ridicat in slăvi atât de sus, încât abia ii mai puteai vedea chica de blonda din cutie. 

Trecem peste promisiunile neonorate, peste aberațiile gen internet gratuit in transportul in comun. Însă, ca biciclist care merge prin orașul asta, cel mai discutabil subiect mi s-a părut a fi cel legat ce pistele de biciclete. 

Părerea mea, de biciclist, încă o data, este ca aceste piste nu ar trebui sa fie o problema a autorităților locale. Iar asta pentru simplul motiv ca nu ar trebui sa existe. Punct. 

Într-adevăr, biciclistul este un participant la trafic precum oricare altul: automobilistul, motociclistul si pietonul. La fel ca aceștia, se bucura de drepturi, dar are si obligații. Astfel încât nu văd de ce ar trebui sa i se construiască pista specială? Cred ca este mai simplu sa i se acorde atenția cuvenita, el sa respecte prevederile legale si toată lumea sa fie fericita. Altfel, de ce nu am face piste si pentru motocicliști, pentru trotinete sau pentru cei care merg pe skate board?

Înainte sa aruncați cu pietre, repet: merg cu bicicleta prin oraș. Des. Si doar pe drum, niciodată pe trotuar. 

mega image băneasa

pană de curent la mega image băneasa.

sute de corporatiști flămânzi iau drumul selgrosului.

in loc de salată diafană la 35 lei kilul, o să-și umple mațul cu mici de la selgros. la doi lei bucata, fără chiflă sau muștar. însă cu garanția că le vor încolți în coșul pieptului, de la atâta usturoi, până cel târziu la orele patru. adică până să apuce să spargă ușa of the office, pentru a se bucura de aer curat.

frumos!

victoria gabrielei firea. asupra bucureștiului.

pentru că oricum nu aș fi putut sumariza mai bine decât a făcut-o autorul, vă recomand un articol despre primul an de domnie al gabrielei firea.

Sursa: www.hotnews.ro

victoria gabrielei firea asupra bucureștiului

enjoy!

servicii

ikea, precum un cuptor cu microunde

știți senzația aceea bizară, când mâncarea abia scoasă din cuptorul cu microunde este rece, dar te și frige la limbă? o știți. o știm cu toții.

ei bine, la fel și cu ikea: un permanent duș scoțian. am cumpărat de la ei o bucătărie. pe de o parte, serviciul de montaj, absolut impecabil. pe de altă parte, serviciul post vânzare absolut varză. mi-au livrat două fronturi de ușa deteriorate. le-am returnat prin însăși cei care au livrat marfa. înlocuirea lor, însă, dezastru total: ikea nu știa de problema mea, firma de transport nu reușea să localizeze returul, toți îmi cereau copii după un proces verbal din care nu aveam niciun exemplar, și unii și alții voiau de la mine codul produselor returnate, ce mai, un talmeș balmeș demn de elvila anilor 90.

cu calm, multă diplomație și cu încă și mai multă ținere în frâu a unor nervi întinși, am rezolvat până la urmă problema. însă m-a costat 12 apeluri telefonice, 12 depănări ale poveștii către 12 persoane diferite, 12 verificări și răsverificări. plus un drum la magazin pe o căldură toridă.

ikea, degeaba aveți produse ok (căci ieftine nu sunt!!!!!!) dacă nu oferiți întreaga experiență de aceeași calitate.