Tag Archives: șapte ani de acasă

nesimțire endemică la români

nu știu ce dracu’ se întâmplă, însă nesimțirea este din ce în ce mai la ea acasă, aici, pe malurile dâmboviței. și nu arăt cu degetul pe nimeni în mod particular. nu numai generațiile tinere dau dovada de nesimțire și proastă creștere. cei mai în vârstă nu se dau nici ei în lături de la a fi mârlani.

exemplele sunt nenumărate și le întâlnești peste tot. pe stradă, la piață, la cinematograf, la birou, la sala de sport, la televizor, în politică (ohhhhhhh, aici mârlănia este fix la ea acasă. chiar că are cheile casei, dacă înțelegeți ce vreau să spun…), în școli, peste tot!

barbați care nu dau întâietate doamnelor la intrarea pe usă. în sala de spectacol nu își mai cere nimeni scuze când trece prin fața ta, care ești deja așezat în fotoliu. și o fac cu spatele la tine, contrar bunei creșteri. la coadă la bilete aflându-se, mulți se comportă așa cum o fac la volan, când depășesc coloana prin stânga, adică încearcă să ți-o ia înainte făcând pe niznaiul, fără să se uite la tine. alte exemple de nesimțire!

ați mai fost la teatru în ultima vreme? ați mai fost, că așa sunt cititorii mei: dacă nu intelectuali, cel putin absolvenți de studii superioare tot sunt (btw: cu ceva timp în urmă am avut un director care mi-a explicat că sifilisul vine de la caii din asia centrală, al căror sânge era băut de călăreți înainte de bătălii!!!! ăsta câștiga la vremea aia, adică în 2010, fo’ douăjcinci de mii de lei net pe lună, pe lângă șpăgile colosale pe care le primea. așa tont cum era. tont, tont, dar vechi în instituție. care instituție, bătrână la rându-i, l-a tolerat așa cum tolerezi o slujincă ramolită pe care nu o mai poți da afară după zeci de ani de serviciu credincios prin casă. nu știu ce mi-a venit sa povestesc despre nenea ăsta. ah, da, era a propos de intelectuali and shit!). ei bine, la teatru nu mai e ca la teatru. că lumea vine îmbrăcată la național la fel cum s-ar duce la grădina boema, adica în blugi si tricou cu mânecă scurtă, asta este una. ne-am dat dracului, suntem emancipați, nu mai punem preț pe aparențe. dar s-a dus naibii până și respectul față de actul artistic: se găsesc unii care să intre în sală la 20 de minute după ridicarea cortinei, telefoanele nu sunt toate pe silent, ba unii chiar raspund, șoptind nonșalant nu pot vorbi, sunt la spectacol. sun eu când ies. la teatru acum se mănâncă și se bea. plescăind, frecând ambalajul de la sărățele si ghiorțăind cu satisfacție de la prea multă cola zero, că na, futu-i, suntem un popor care are grijă la siluetă… la teatru, doamnelor și domnilor, se pleacă în chiar timpul spectacolului. man, my white brother, e normal sa nu ne placă tuturor o anumită piesă de teatru. însă pleci la pauza, loază, nu în timpul reprezentației. este o chestiune de bun simț față de actori in primul rând, față de actul artistic în sine. dar este și o chestiune de bune maniere față de ceilalți spectatori, care, ei, ei înțeleg ce se petrece pe scenă. asta spre deosebire de tine, analfabetule funcțional care ești analfabet (sic!). cu alte cuvinte, fuck principiul aristotelic al artei. și pe aristotel, până la urmă… nesimțire!

la cinematograf, luați cele de mai sus, înmulțiți-le cu douăzeci și veți obține atmosfera dintr-o sala obscură. băi, și culmea este că la comedii de rahat, liniștea din sală este mormântală. în timp ce la filme grele, se găsesc întotdeauna cățiva/câteva care să grohaie la scene profunde și pline de semnificație. ah, era să uit. la film, pe lângă plescăit, supt de acadele, spart de pop corn in dinți și râgâit de cocicole mai avem și mirosul de la sosurile cu care se îngurgitează nachos-urile. ba, chiar că odată a venit un nenea cu creveți prăjiți de la nordsee. și, cum altfel, i-a mâncat cu sos de usturoi. hai, că nu ne plictisim în românica….

nesimțire la birou, când tu saluți cu voce tare o mulțime de opt sau zece inși, dar nu-ți răspunde nimeni la salut. sau când se intră în biroul tău fără a se bate la usă. sau, cel mai detestabil lucru, în opinia mea, atunci cînd ăla de tocmai ce-a intrat pe usă fără să bată, te vede că ești cu cineva la telefon, dar începe,totuși să-ți vorbească. de cele mai multe ori sunt întrebări. și atunci cum doamne iartă-mă să nu-i răspunzi tot pe limba lui: coaie, vorbesc la telefon. nu vrei tu să faci pașsi pe covoraș și sa dai o fugă la un oftalmolog într-o zi!

așa cum eternitatea s-a născut la sat (pe asta n-am dat-o eu, cum ați putea crede, ci un nenea din transilvania, lucian blaga pe numele sau), mîrlania a reînviat la mall. acum câteva zile, eram la coadă la casă la carrefour. în fața noastră, un cocalar cu burtă și cămasă strânsă pe buric. în coș, printre multe sicle de neumarkt, avea o casoletă de plastic în care fuseseră multe măsline. jegosul le mâncase pe absolut toate, așa încât cutia conținea doar sâmburi. pentru a plăti, în loc să lase cutia discret pe un raft, așa cum fac toți ipochimenii de teapa lui, jegul se preface că o dărâmă din greșeală. zecile de sâmburi morfoliți în gingiile-i movulii se revarsă pe jos, în întreg spațiul din fața casei de marcat. tipul se uită la sâmburi, se uită la mine. nu schițează niciun gest. plătește și pleacă. ioiiiiiiiiiiiiiiii, doar nevastă-mea l-a ferit de niște pumnii în bot. inutil să spun că tot eu am dat la o parte, cu piciorul, grămada de sâmburi, până la apariția unei doamne de la curățenie. că nesimțitul nu a făcut nimic nu este o problemă pentru țară, desigur. însă faptul că ăștia puiesc ca șobolanii, coroborat cu acela că vor da naștere la pui vii la fel de nesimțiți ca ei, asta, da, este o problemă pentru românia.

mai apoi, vin chestiile care țin de educația aia de bază, de cei șapte ani de acasă. adică acei ani care ar trebui sa prevină această nesimțire.

in lift, fraților, se procedează așa: urcă mai întâi doamnele și copiii, după care intră, dacă mai încap, bărbații. asta la urcare, încă o dată. la ieșire, se procedează în ordine inversă. adică barbații ies primii, care teoretic, sunt cei mai aproape de ușă, iar abia apoi coboară, ultimele, doamnele. explicația este simplă, logică și ține de bunul simț comun: o doamna nu trebuie să se frece de burțile transpirate ale bărbaților cand iese din lift. trebuie sa li se faca locul necesar pentru a coborî într-un mod confortabil.

într-un restaurant, domnilor, intrați primii. chiar dacă vi se pare politicos să lasați doamna să intre prima, nu este așa. iar asta pentru simplul fapt că nu lași o doamnă pradă posibilelor comentarii licențioase ale unor băutori de alcool.

tot la restaurant, domnilor, nu cumpărați niciodată, dat absolut niciodată, flori de la vânzătorii ambulanți. este o amară lipsă de tact să oferi o floare la sugestia altcuiva. o floare, dincolo de posibilele simboluri, se oferă din proprie ințiativă. adică, ori, ori…

în fine, cam asta deocamdată! daca doriti sa mai frunzăriți pe aceeași temă, aici si aici.