Răbdare și tutun

later edit… m-am lăudat degeaba 🙁

Răbdare și tutun… Nu știu de unde vine vorba asta, pentru că pe mine niciodată nu m-a liniștit o țigare. Îmi place să fumez, ador gustul, mirosul, culoarea tutunului. Nu am fumat niciodată țigări light, pentru că nu au niciun fason. Frate, ori fumezi, ori nu fumezi… Eu am fumat. Mai bine zis, fumez de 36 ani, de cand aveam aproape 16 ani.

Povestea de dragoste cu otrava asta a început în noaptea din 24 spre 25 decembrie 1983. Era frig, iar ai mei, plecați de acasă, au uitat pe măsuța de toaletă din dormitorul lor un pachet de Salem. Mentolate.

Cum începusem deja liceul de mai bine de două luni, iar cei mai cool colegi ai mei fumau, începusem și eu să cochetez cu ideea. Mai ales că omul care îmi fusese cel mai drag până la acea vreme, bunicul din partea mamei, era un fumător înrăit. De la fumat i s-a și tras până la urmă, căci a crăpat, cu țigarea în gură, de un ditamai cancerul pulmonar.

Să revenim. Așadar, vine seara lui 24 decembrie, terminăm de împodobit bradul, bunică-mea și soră-mea se duc la culcare. Eu mă strecor tiptil în dormitorul alor mei, iau un Salem din pachetul desfăcut, îl bag în buzunarul pijamalei (da, încă purtam pijama…) și plec spre baie. Deschid geamul, ma aplec jumătate afară, pe un întuneric de-ți băgai degetele-n ochi și un ger de-ti crăpau ochii-n cap. Aprind chibritul, chibritul aprinde țigarea și trag primul fum.

Puffffffff! Uauuuuuuuuu!!!! Precum Prooust cu prajturica lui, tot așa eu nu voi uita niciodată acel prim fum. Nu-i voi uita nici gustul, nici miroul, nici textura filtrului, nimic din toate acestea nu voi uita. Mai presus de toate, însă, nu o să uit falsa senzație că, brusc, mi-au mai crescut trei perechi de coaie, ca umerii mi s-au lățit cu 20 de centimetri și că vocea-mi începuse să sune ca cea a lui Ilarion Ciobanu. Efectul era de asteptat, căci ce poate împinge un adolescent să fumeze, dacă nu dorința de a se da mare, de a avea impresia că intră în tagma bărbaților maturi. Ceea ce nu știe, la vârsta aia, este că în realitate intră în lumea probabililor canceroși.

M-am spălat pe dinți după acea prima țigare, de mi-am dat sângele pe gingii. Însă bunică-mea nu avea miros, iar Oana , sora mea mai mică, nu cred că a mirosit nimic. Nici la propriu, nici la figurat. Deci, nicio problemă pe partea asta. Oricum, le-am spus alor mei că fumez cu mult înainte ca ei sa bănuie ceva, ceea ce, la acea vreme, era o chestie cu care puțini pulifrici de 15 ani se puteau lăuda. Colegii de liceu mă avertizau nervoși george, vezi că vine directoarea și te vede cu țigarea în mână pe strada… la care eu, nonșalant mișule, băi, la mine știe TATA că fumez, așa că mă doare fix în cur că mă vede directoarea sau Sfântul Gheorghe…

Toate astea pentru a spune că nimic nu este veșnic pe lumea asta. Îmi doresc ca cele două Camel fără filtru din poza de mai jos să fie ultimele. Nu am ales nici ziua de întâi a lunii, nici prima zi din an, nici ziua mea, nici vreo alta dată cu semnificație aparte. Nu. Am terminat cartușul de Camel cumpărat pe aeroport la Salonic, gata. Sigur, nu voi spune hop până nu sar pârleazul. Drept pentru care nu mă laud că m-am lăsat de fumat. Nu. Spun doar că azi nu mi-am mai cumpărat țigări. Și că nu-mi voi cumpăra nici mâine. Și nici poimâine…

02 octombrie 2019 – Camel fără filtru http://www.ratoiu.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *