vremea ca rimă

sâmbătă la prânz erau douăzecișipatru grade celsius afară. chestie care nu rima deloc, dar deloc, deloc cu pandemia de coronavirus care pustiia orașul. dacă erai un om cu toate mințile la tine și te plimbai pe lângă cireșii înfloriți dintre piața domenii și mânăstirea cașin, căldura de afară și teama care ingheța privirile puținilor trecători nu se pupau defel.

acum vremea și frica rimează. rimează al dracului de bine. da, frigul și vântul groaznic de afară rimeaza cu spaima care a pus stăpânire pe europa. mințile ne sunt paralizate de frica de a contracta virusul, de frica de a ne vedea părinții sau prietenii luați pe sus de oameni in alb, de frica de a rămâne fără slujbe, de frica de a sfârși flămânzi în apartamentele noastre, devenite brusc locuri de mântuire si speranță. unde până mai ieri nu erau altceva decât niște cutii de cărămidă și beton în care ne simțeam apăsați de lipsa de aer și de tavanul prea jos. și iată, Doamne, cât de relativ este totul. din cutii de chibrituri disprețuite fățiș, micile noastre casuțe au devenit lăcașuri dătătoare de speranță, la fel ca bisericile. și, la fel ca bisericile, dătătoare de speranță înșelătoare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *