4 martie. 1977, 2022

în ziua de 4 martie 1977 am mers la școală, iar toată după amiaza mi-am petrecut-o făcând, fără mare tragere de inimă, temele pentru a doua zi. le-am făcut degeaba, căci pe la ora 9 seara s-a pornit cutremurul. un cataclism pe care nu-l voi uita niciodată, așa cum nu-l va uita niciunul din bucureștenii care l-au trăit pe viu.

locuiam în cartierul Tineretului, la bloc, pe strada Trestiana, al doilea rând de blocuri față de Magistrală, cum se spunea atunci Bulevardului Tineretului. după ce zgâlțâiala teribilă a trecut, ne-am îngrămădit cu toții pe scara blocului, iar după ce am văzut că era intactă, am coborât repede în stradă. aveam nouă ani, însă nu pot uita marea aceea de ochi îngroziți, de priviri debusolate și de corpuri dârdâind de frig și frică.

a fost prima dată când am văzut pe viu ce înseamnă solidaritatea umană, apropierea sufletească între străini. cei care aveau mașină au luat la căldură copiii celor care nu aveau mașină, cine avea curajul să urce înapoi în casă aducea băutură și mâncare și pentru celilalți și tot așa. noi, eu si sora mea, am dormit in mașina unui diplomat dintr-o țară africană, împreună cu soția și copiii acestuia. era o balenă de mașină americană, ceva imens, căci nu-mi amintesc să de fi înghesuit pe bancheta din spate, cu toate că am dormit acolo patru sau cinci puradei.

de la seara aceea au trecut, iată, patruzeci și cinci ani. cu cât anii se depărtau de ea, cu atât îmi aminteam mai rar de ea. dar iacă-tă-ne în 2022, patruzeci și cinci de ani mai încolo, trăind aproape aceleași frici ca și atunci, încercând, ca și atunci, să ajutăm și având, unii din noi, la fel de mult nevoie de ajutor.

singura diferență, una de talie, este ca atunci ne lingeam rănile după un dezastru natural, pe care nimeni nu-l putea preveni, în timp ce acum de ferim om de om, de parcă suntem, din nou, în epoca de piatră, în zorii civilizației, când supravețuirea era un țel în sine.

mă uit la televizor și, la fel ca pe 11 septembrie 2001, sper ca tot ce văd să fie doar o farsă jurnalistică de proporții. dar nu. in Ucraina mor oamenii, țările vecine sunt inundate de oamenii fără speranță și fără ajutor, de femei cu prunci nevinovați în brațe, neștiind unde sunt, încotro trebuie sa meargă și, mai grav decât orice altceva, fără să știe ce urmează.

unde au dispărut miile de ani de civilizație?

Leave a Reply

Your email address will not be published.