autoizolare si ipocrizie

autoizolarea este privita de multi mai mult ca o chestie de social visibility, decat o necesitate absoluta in lupta cu covid19.

retelele sociale sunt inundate de tot delul de vedete sau neica nimeni care ne arata, mandri foc, ca ei stau acasa, adicatelea au grija de noi, pulimea care ii inconjoara. toti labari astia ca ne arata acum cat de mult sufera ca trebuie sa stea in casa sunt una si aceeasi mancare cu cei care adormeau pe netlflix cu whatsappu-n brate acum doua luni. fatarnicia astora, care nu stiu unde este bulandra (hai, coaie, ca v-am tras-o cu asta. va sare google-ul in sus de atata search…) ma cam scoate din sarite. nu stiu de ce ne ascundem dupa degete. nu ne enerveaza faptul ca stam in casa, ne everveaza pentru ca suntem obligati sa o facem. in schimb, statul in casa sinonim cu liber arbitru ne este drag peste poate.

unde esti, tu, olivia?

unde esti tu, oilivia steer, sa reversi asupra noastra lumina gandirii tale?

iaca-ta, traim in lumea pe care o visezi, in lumea pentru care combati doctori, biologi, oameni de stiinta, oameni simpli. traim in lumea care iti pune in pericol propriii copii. sigur, nu te acuza nimeni, pe tine sau pe cretinii care iti sorb invatatura, ca ceea ce se intampla acum se intampla din cauza voastra. ce vreau sa spun, cu cuvintele mele de on simplu si idiot, care si-a vaccinat copilul, este ca asa va arata lumea noastra din cauza unor acerebrati ca tine. simplu. sunt convins ca iti demonstra andi ca am dreptate. tu, no sexist offense, nu cred ca iti poti da seama prin ce trece omenirea acum.

prostia nu doare (inca…)

ca pe noi toti, ma uluieste evantaiul de reactii legate de pandemia asta de tot rahatul.
de la nepasare indusa de lipsa de educatie, pana la prostia omului citit.


aia nedusi la scoala nu cred ca ceva care nu poate fi vazut si pipait poate ucide. coaie, hai sa-ti spun ceva: se poate. si nu vorbim aici doar de covid19, ci si de sifilis, hiv, hepatita c si altele de acelasi fel. asa ca stai in mortii ma-tii departe de mine si mori singur daca vrei sa mori. la cat esti de prost, nu o sa-i para nimanui rau dupa tine. poate doar altor prosti, ce si le raresc randurile.


aia cu diplome (nu spun cu carte, ca nu e acelasi lucru…) sufera de teoria conspiratiei. e guvernul mondial, coaie. asta vrea sa fim atenti la o chestie din asta, ca sa poata ei sa face ce vrea pula lor. eu sunt independent, ca d’aia a murit tata la revolutie, sa fac ce vrea muschiu’ meu. asa ca hai la un espresso la steam, pa uruguay, si hai sictir dom’ doctor ciuhap care vrei tu sa ne inveti pe noi, romanii, cum sa ne spalam pe maini.pe de alta parte, asa cum spunea un nenea pe instagram: un popor care isi miroase chilotii si ciorapii intainte sa-i bage in masina de spalat si al carui desert preferat este coliva nu poate fi invins de nimeni si de nimic. ever!

covid19 – week 1

suntem la finalul primei saptamani ceva mai serioase a crizei generate de pandemia cu covid19.

panica indusa de media incepe sa-si faca simtite rezultatele, in timp ce autoritatile bajbaie in toate privintele. de la comunicare si pana la impunerea unor masuri menite sa incetineasca raspandirea virsului.

in ceea ce ma priveste, refuz cu incapatanare sa urmaresc taraboiul de la televizor. imi vad de ale mele, lucrez, incerc sa mai scriu si, din ce in ce mai dificil, incerc sa stau departe de tutun. tutun pe care l-am abandonat, de voie, de nevoie, din 4 ianuarie 2020. la drept vorbind, nu simt nevoia de tutun din punct de vedere fiziologic, caci am trecut de destul de multa vreme temutul sevraj (bullshit, nu exista asa ceva cand vine vorba de tutun…). simt insa ca ar mai umple putin timpul. nu ca ar fi prea mult timp liber, nu. aici, surprindere totala: dat fiind ca nu mai exista acele “distractions” cum sunt magazinele de covrigi, carrefour-ul din colt si coboratul cu colegii la fumat si la tiutiun, m-am surprins stand mai mult decat de obicei in fata calculatorului. iar la final de zi, cand trag linie, imi dau seama ca sunt mai productiv lucrand de acasa, decat atunci cand imi tarasc curul pana la birou. daca inmultesc asta cu sute de mii de oameni, cred ca mediul de business as trebui sa invete ceva foarte de serios de pe urma crizei asteia.

ca de obicei, multi nervi vin din interactiunea cu parintii. mai ales cu mama, care este o adevarata fabrica de anxietate. are si pentru altii si nu se sfiieste sa fie darnica din punctul asta de vedere. are 77 ani si sta la televizor pana la 04:00am, mostly pe antene (da…. stiu!) si se simte datoare sa asigure securitatea biologica si materiala a intregii omeniri. ma suna de patru ori pe zi sa ma intrebe daca am mancare, daca stau acasa si sa imi spuna cat de idiot sunt ca nu imi smulg parul din cap de ingrijorare. sunt chel, deci furia ei nu are obiect. insa chiar de-as avea, tot nu mi l-as smulge. mama nu este un om rau, insa toata viata ei a vrut sa dovedeasca cat este de implicata in viata altora, cat de mult ii pasa de semenii ei si alte cacaturi de genul asta. de parca s-ar fi luat la tranta cu maica tereza pentru castigarea premiului nobel pentru pace. asa de mult a stiut sa se “implice” in viata altora, incat pe-a multora a si futut-o. fara sa vrea, desigur, dar cu rezultate remarcabile. insa aceasta este un subiect prea fain si prea vast pentru a-l trata cu asemenea lipsa de deferenta. o sa revin asupra lui, doar trebuie sa vad de unde il apuc.

revenind la criza generata de covid19. la inceput, am fost absolut convins ca ceea ce se intampla in china nu este altceva decat o exagerare a presei avida de scandal. priveam la televizor imaginile de acolo si ma gandeam, cinic, frate, la astia, 50.000 in plus sau in minus, nu se cunoaste. dupa care m-am uitat putin peste o reprezentare grafica in timp real a zborurilor comerciale pe glob si mi-am spus, coaie, e nasol. asta nu numai ca merge peste tot pe gratis, dar o sa ajunga si aici, in orasul lui bucur, in tara ciobanului shizofrenic ce isi auzea oaia vorbind. si a ajuns.

insa chiar si dupa ce a ajuns, mecanismele mele de negare inca functionau impecabil: a ajuns, dar de doar un cacat de gripa, de ce or face astia atata tam-tam? ce nu intelegeam au atunci e ca gravitatea situatiei nu este data atat de mult de puterea virsului, de capacitatea lui de a face rau, ci de repeziciunea cu care ajunge la cei pentru care este fatal.

tot acum am inteles ca, intr-adevar, puterea multimii te transforma si iti anuleaza identitatea de vointa. sa ma explic: chiar daca in sine mea nu simt ca as fi in cine stie ce mare pericol, ma suspun cu destul de multa corectitudine comportamentului impus de societate. pe de o parte pentru ca sunt un om civilizat (a se citi dresat) si tin cont de opinia majoritatii, dar si pentru ca in mintea si sufletul incepe sa se strecoare, insidios, indoiala cu privire la justetea punctului meu de vedere. asa ca, just in case, si ca sa nu regret mai tarziu, fac ce face gloata, chiar daca asta imi repugna rau de tot.

sa fim sanatosi!

Parenting – al doilea sfat

Al doilea sfat, continuarea postarii mele de ieri, este unul simplu si, iarasi, de bun simt : nu incercati sa ii invatati TOTUL pana implinesc zece ani. Este imposibil. Asta una la mana. Doi la mana, vi-i indepartati.

Aceleasi personaje ca ieri. Tatal, un tip cu sertarase. Citit. Emotii, zero. Daca inchizi ochii in timp ce vorbeste cu fii-su, parca asculti teleenciclopedia. Si ma indoiesc ca este ceva natural la el, pentru ca a fost crescut intr-o casa de oameni normali. Dar a invatat asta la cacaturile alea de cursuri de parenting la care a participat, in timp ce ala mic era lasat cu zilele pe la bunici…

Ca sa dau un exemplu concret : daca ala mic se loveste la genunchi sa zicem, incepe o predica de treisutepatruzecimilioane cuvinte, pornind de la anatomia genunchiului si pana la efectele adverse ale antiinflamatoarelor care ar putea alina o eventuala durere a acestei articulatii. Totul trecand prin analiza morfologica a cuvantului in sine, etimologia sa, dar si conotatiile posibile ale numitului substantiv. Evident, nu il acuz pe cumnata-miu de rea credinta, departe de mine intentia, insa ma intreg daca isi da seama de inutilitatea demersului. Vine teroristul la tine julit in genunchi ? Il speli cu apa curata si sapun, ii trantesti eventual putina betadina si un pansament (inutil in marea majoritate a cazurilor), ii spui sa fie mai atent data viitoare ca nah, doare, si il trimiti inapoi la joaca. Sau il lasi sa-si planga lacrimile de durere, ca daca-i spui ca o sa treaca, nu va trece mai repede si nici nu va durea mai putin. O sa aiba grija viata, prin institutiile prin care se va perinda, sa il invete si anatomia genunchiului, si faptul ca antiinflamatoarele sunt un dezastru pentru organism, si ca genunchi este un substantiv comun, de gen masculin etc. Singurul rezultat SIGUR al unei asemenea demonstratii enciclopedice este acela ca bajibuzucul nu va ramane decat cu o foarte mare, extrem de mare doza de plictis.

Un alt dezavataj, major si mult mai periculos decat plictisul simplu, este plictisul academic. Daca il inveti sa citeasca si sa scrie de la patru ani, poti fi sigur ca nu va mai da doi bani pe ce se intampla in clasa la scoala, ca va dobandi un nejustificat complex de superioritate fata de copiii care fac lururile la randul lor, toate astea concretizandu-se in note mai putin stralucite si, mai incolo, intr-o stima de sine, paradoxal, scazuta. Totul plecand de la o intentie aparent laudabila.

Lasati-le, frate, creierele sa ajunga odihnite la maturitate. Nu va mai rezolvati voi frustrarile prin intermediul lor. Am auzit chestii cutremuratoare : copii care in clasa intaia fac meditatii la trei materii. Atentie, nu ma refer la activitati extra scolare optionale, nu. Ci la meditatii adevarate ! Orice mi-ar spune oricine, nu este normal. Este o bataie de joc la adresa copilului, a trupului sau si a copilariei sale. Asta doar pentru ca un tata si o mama sa poata declara, pisati pe ei de mandrie parinteasca, al nostru este olimpic la patru materii.

Mama idiotilor este intotdeauna gravida

Am citit si mi s-a facut rau.

La fel ca indeed mult preafericitul Daniel, care a rezolvat toate problemele enoriasilor si a purces sa isi faca birou de sute de milioane de euro (recte si-a tras catedrala pentru a mantui neamul…), tot asa si lupta anti-coruptie poate sa ia sfarsit acum, ca au ridicat-o pe o madam secretara de la o scoala pentru ca lua doua sute de euro pe “admitere”.

Bine ca am arestat-o pe asta, ca doar ea mai ramasese…

Asadar, aceasta este stirea care m-a dat pe spate…

Aveam 26 ani cand s-a nascut Mara

Aveam 26 ani cand s-a nascut Mara. La minte, eram de 16. Cu alte cuvinte, un copil care a crescut un alt copil. Care a crescut aproape impreuna cu copilul sau. Deci este evident ca am facut greseli. Multe si mari. Si des. Nu am avut parte de cursuri de parenting. Doar ce am auzit de la altii sau ce am invatat de la parinti. Mint. Am avut si o carte despre copii, scrisa de Dr. Spock – Ingrjirea sugarului si copilului. Plus cursurile de pediatrie ale Sandei. Si cam atat.

Nu doar noi eram asa. Cam toti parintii pe care i-am cunoscut in parc erau mai mult sau mai putin in aceeasi situatie. Ii cresteam pe pitci vazand si facand. Sigur, erau si indrumarile medicilor, dar acestea erau chestiuni mai degraba tehnice. In rest, mergeam foarte mult pe bun simt. Noroc cu Sanda, ca este medic, caci au fost situatii limita, putine, dar au fost, in care nu m-as fi descurcat singur. Sau m-as fi descurcat, insa rezultatele ar fi fost dezastruoase.

Anii ai trecut ca nouri lungi pe sesuri, cum spune poetul care scrie poezii dragute (asa-i zice Mara lui Eminescu), unele greseli au trecut neobservate, altele au lasat urme, altele urmeaza sa lase urme. Mai mult sau mai putin adanci, unele mai vizibile, altele nu. Dar urme.

Una peste alta, am crescut un copil sanatos, voios, responsabil si cu scaun la cap. Are meseria ei, este pe propriile-i picioarele, traieste cum si unde si-a dorit inca din adolescenta si, cel mai important lucru, a iesit de sub fustele maica-sii de la optsprezece ani, cand a plecat de acasa, la studii. Eu am iesit abia pe la 45, si nici atunci complet.

Dar nu despre Mara sau despre noi vreau sa vorbesc, ci despre niste chestii aberante ale parenting-ului de azi, chestii la care asist, fara sa comentez, de cativa ani incoace. Nu o sa le iau pe rand, caci sunt multe. Imi voi permite, insa, sa dau niste sfaturi. Nu am pretentia ca detin adevarul absolut, insa legea bunului simt ma face sa cred ca ceva dreptate tot am.

  1. A-i lasa sa aleaga in orice situatie nu este normal
    1. Aici ne lovim de eterna aberatie nu vreau sa-i frang aripile. Daca il pui sa stea la masa intr-un loc anume nu inseamna ca ii frangi aripile. Nu este nimeni obligat sa se plieze pe dorinta unui copil de trei, patru, cinci sau nu stiu cati ani, doar pentru ca muschiu’ lui  vrea sa stea intr-un anume loc sau faca ceva anume. Dupa cum nu-i stirbesti cu nimic personalitatea daca il obligi sa nu plescaie in timp ce  mananca. Nu o sa faca nimeni terapie pentru ca a fost invatat sa manance frumos. Imi amintesc si acum o situatie care m-a scos din sarite big time acum un an si cateva luni, de ziua sora-mii. L-am sunat pe al meu cumnat, ca sa-i spun la multi ani pentru nevasta-sa, recte sora-mea. Nu stiu ce m-a mancat in fund, ca sora-mea nu o suna niciodata pe Sanda ca sa-i spuna la multi ani de ziua mea. In fine… Deci, il sun, ii urez la multi ani si imi spune ca este cu ala mic in oras. Fireste, cer sa vorbesc si cu piticu’, sa-i urez de bine pentru maica-sa. La care, cumnata-miu, foarte senin, imi raspunde stai sa vad daca vrea asta mic sa vorbeasca cu tine. Mai, manca-ti-as sufletul lui matalica… Daca ii spuneam eu asa ceva sora-mii cand voia sa vorbeasca cu Mara, iar astalalta refuza, ma chema mama la ordin, nu alta. Ca, cum ti-ai crescut copilul, ca ce, ea face ce vrea ? Si mi-a sarit sparnelul… Nu stiu daca pe buna dreptate sau nu, insa mi-a cam sarit. Dar a sarit undeva in interior. Si acolo a ramas, ca la sora-mea situatia este un pic mai complicata si nu vreau sa-i creez probleme.

(va urma… candva!)

Grecia – ultima zi

Mâine plecăm. A fost al patrulea sejur în acest hotel. Ne-am simțit de fiecare dată atât de bine aici, totul este atât de curat și de frumos, încât de ce am fi schimbat? Problemă este că nu stai doar în hotel, singur cuc. Trebuie să mai și ieși, să te invârți pe o străduță, alea, alea. Iar aici este buba. Hanioti este un sătuc mic, mic de tot. Îl stiu deja pe de rost. Îl știm pe de rost. Cu mare parere de rău, dar cred că vacanța care se încheie mâine va fi si ultima aici. Totul este frumos, plajele sunt splendide, iar despre mare ce să mai spun? O adevărată piscină în aer liber cât vezi cu ochii. Dar de patru ori, ajunge!

Renaissance Hotel Resort, Hanioti, 2019

O să îmi lipsească porțiile imense de la Pharos, restaurantul pescăresc pentru care am tot revenit aici, o să-mi lipsească divina cafea grecească de la hotel. Dar asta este, mai sunt si alte locuri de văzut pe lumea asta.

Revin cu fotografii de îndată ce ajung acasă.