Brock

A fost odată Brock, un cățel neastâmpărat. Un schnauzer pitic cumpărat pe post de frate necuvântător pentru Mara. Un câine frumos, iubit de toată lumea, dar care și-a trăit viața chinuit de suferințe datorate unui imbecil de crescător avid de bani, care înțarcă puii la numai două săptămâni, astfel incât cățelele sale să poată face cât mai mulți bani. Iar de parcă înțăractul prea timpuriu nu ar fi de ajuns, după ce îi înțarcă le mai si dă hrană de adulți, ca să aibă multă proteină și sa nu li se înalțe puiuților pavilioanele urechilor. Un cretin șchiop, mic de statură și fiul de medic celebru.

Mai jos, Brock și Mara, pe când erau amândoi niște pui năzdrăvani. Mara tot năzdrăvană a rămas, dar Brock nu mai este.

trecut

sunt extrem de sensibil la trecerea timpului și mă desprind cu mare greutate de oameni, lucruri, locuri. tot ceea ce a trecut prin viața mea, bun sau rău, devine parte din mine, din devenirea mea. trăiesc greu despărțirile, un mic coșmar emoțional care mă bântuie, așadar, clipă de clipă. soluția ar fi să opresc timpul în loc. deci nu există soluție…

parte din viața mea a făcut, timp de mai bine de treizeci de ani, și casa socrilor mei. casă pe care am renovat-o, parțial, în 2017. nu am renunțat la tot ce era în casa, ci am păstrat elemente care să ducă acel loc mai departe în timp. am păstrat ușile interioare, feroneria, parchetul (cvasi intact, după mai bine de cincizeci de ani de utilizare intensivă și fără întreținere adecvată), si mozaicul de tip terazzo.

înainte de a ne apuca de lucru, am vrut ca Sanda, care a crescut în acea casă, să poată cuibări în amintirea sa urmele prafului care a văzut-o crescând și, mai apoi, plecând de acasă. fotografia de mai jos nu are altă valoare decât cea pur emoțională.

umbre

iubesc cățeii, însă mă jeneaza teribil de tare disconfortul pe care îl presupune plimbarea zilnică, indiferent de vremea pe care trebuie să o faci. cu toate acestea, iarna trecută am petrecut niscaiva seri interesante cu Splaia la locul de joaca de căței din spatele restaurantului Doina.

mai jos, patru dintre acestea!

contraste

toamna 2018

toamna lui 2018 a fost cea ma urâtă din toate toamnele pe care le-am trăit până atunci. și sper să rămână în continuare așa… a fost o toamnă care a adus cu ea singurătate, anxietate, frig și întuneric.

cu toate acestea, sau poate grație lor, nu pot să îmi dau seama care ar fi formularea cea mai corectă, am reușit să îmi încarc memoria cu oareșcare frumusețe.

așadar, toamna lui 2018, așa cum am vazut-o eu.

Șos. Kiseleff. La plimbare cu Splaia.

Lacul Herastrau. Într-o după amiază, venind de la masă de la parinții mei.
Șos. Kiseleff. O dimineață rece și vântoasă.
Mere din piață.
Str. Uruguay.
Bancă din țarcul pentru căței, în spatele restaurantului Doina.

o luăm de la capăt

din motive pur tehnice, am fost nevoit să șterg tot ce am scris din 2008 pe colțul acesta de internet. am șters gânduri, amintiri, fotografii mai mult sau mai puțin reușite, comentarii, adrese de email. în fine, ce mai turavra, am șters totul.

așa că o iau de la capăt, cu părere de rău, dar fără mare nostalgie. nu știu dacă o să țintesc subiecte anume, nu știu dacă o să mai public fotografii, nu știu dacă voi permite comentarii. de această dată nu mai intentionez să atrag trafic. scriu pentru mine, iar dacă va fi să ajungă pe la mine și alții, cu atât mai bine. dar nu voi alerga după nimeni.

așadar, sunteți bineveniți! dar nu o să vă trag de mânecă.