soacra de popă și gălăgia

aflăm din presă că un popă tânăr, căsătorit pe interese cu fata unui popă mai bătrân (mort între timp…) ca să moștenească parohia lu ăl bătrân (ceea ce s-a și întâmplat, atâta vreme cât tata socru a avut bunul simț să se retragă în plină glorie duhovnicească) are o soacră.

pentru că fraza de mai sus este destul de lungă, o voi rezuma aici: un popă are o soacră.

soacra popii mai tânăr este, așa cum ați dedus, văduvă. atât de văduvă, încât nu prea mai are de lucru și trage cu urechea la vecini. care vecini este o grădiniță. o grădiniță cu copii in ea. copii care uneori vorbește mai tare. ca, nah, ce să vezi, este copii… iar că copiii vorbește tare, asta o enervează la culme pe coana preoteasă văduvă si bolnavă. da, am uitat să vă spun că coana preoteasa a bătrână este puțin pe moarte, sau cel puțin așa zice ea la lume, ca să o plângă oamenii și pe ea, nu numai pe bărba-su, care acum bea metilic cu sf. agalie și toate gagigile cu aripi care este acolo sus și care tricoteaza aripi pe norișori albi.

pe scurt: babă bolnavă, soacră de popă, deranjată de zgomotul produs de o gradiniță.

ce face acum ginerică, ca să-i arate lu mama soacră că este la fel de bun ca răposatu de socru, care zicea că catolicii este eretici, de-l aplauda ortodocsii perfecți ? ei bine, popa ăl tinerel cheama avocați, ca să găsească soluție juridică ca să dea o muie creștinească lu patronu la grădiniță pentru că copiii are tupeul să vorbească.

până aici, totul pare o glumă. dar nu este. cele de mai sus sunt absolut reale. și nu ar avea nimic deranjant în sine, dacă nu ar veni din partea unui personaj care, de mai multe ori pe zi, in fiecare zi din săptămână, fute urechile unui cartier întreg când se roagă el la doamne-doamne. că el așa se roagă: cu boxe de exterior date aproape de maxim, să știe lumea că crede în dumnezeu. boxe puternice, turle aurite, tot tacâmul clasic al manelismului declamativ ortodox…

un ultim detaliu, pe post de digestiv: cu toate că popa tinerel pute de bani, pe avocati i-a ales din rândul credincioșilor din parohia lui, ca nu cumva să plătească vreun banuț. că lui îi place doar să primească bănuțul, niciodată să-l dea.

să nu-ți fie scârbă?

ipocrizie

sambata am vazut pe zidul unei biserici scris ca “imbuibarea pantecului” este un pacat.

iar in biserica slujeau trei preoti, toti obezi morbizi. or fi ajuns asa de la post si rugaciune?

prostia ține vie credința

ca să nu existe dubii cu privire subiectul despre care scriu, voi oferi de fiecare dată un link spre un articol referitor la evenimentul despre care vorbesc. în cazul de față, ultima isprava a lui teodosie de la constanța, nenea ăla de se îmbracă în haine de muiere, dimineața, când merge la birou. bine, biroul lui este din acelea fără fotoliu, dar cu o cruce mare pe masă, în chip de laptop. hmmm, și ce laptop mai este și acela. daca scrii la el, hop, Mercedesul la scara, hop mii de prea cucernice care nu cer decât să-ți mănânce din palmă (iar ție îți plac băiețeii fregezi… – ce cruzime a sorții!!!!). așadar, dragii mei, iată despre ce este vorba: https://basilica.ro/50-de-ani-de-la-descoperirea-martirilor-de-la-niculitel-sunt-chezasia-invierii-noastre-spune-ips-teodosie/

în caz că unii din voi ar trăi în pădure, reamintesc faptul că suntem încă în plină pandemie de coronavirus și că lucrurile sunt departe de a se liniști. de parcă s-ar liniști vreodată ceva în țara asta. parcă suntem niște draci pe sârmă, așa dansăm de sute de ani. să revenim: deci, pandemie. pandemie care presupune atât reguli de bun simț, autoimpuse, dar și reguli impuse de stat, pentru a preveni răspândirea virusului ăsta neastâmpărat. printre aceste reguli, una foarte importantă, și anume purtatul măștii de protecție. nu neapărat ca să te ferești, ci pentru a limita riscul la care îi supui pe cei din jurul tău. în limbaj de lemn iudeo-creștin, asta se cheamă grijă față de aproapele tău.

o a doua regulă, tot la fel de importantă, este distanța pe care ar trebui să o păstrezi față de cei din jur. motivele, lesne de înțeles chiar și de către un popă, sunt fix, dar fixtot cele de mai sus.

iar acum revenim la oile noastre. la propriu, căci teodosie este un păstor, iar ce păstorește un păstor, dacă nu oi?

că teodosie crede spusele povestii în care o fată rămâne gravidă cu o rază de lumină ce-i intră pe geam, perfect dreptul lui. că se maimuțărește precum o muiere de când este tânăr, iarași dreptul lui (în fine, aici este discutabil, că se maimuțărește pe banii nostri. și sunt mulți bani la mijloc…). dar că se prevalează de poziția socială aberantă în care se află pentru a-i pune si pe alții în pericol de moarte, în cel mai propriu mod cu putință, aici nu ar mai trebui să fie treaba lui. ar trebui ca autoritățile să ia măsuri. ar trebui, dar nu iau. și nu iau pentru că, din păcate, nu te pui cu un nenea care ii raportează direct lui dumnezeu… nu că ar avea ce să-ți facă, nu. ci pentru că îți este frică. pentru că de mic ți se spune să nu-l superi pe tata popa, că îl superi pe doamne doamne. și toate tâmpeniile astea îți rămân scrijelite pe creier chiar la vârsta adultă. își dai seama în sinea ta că sunt niște prostii, dar le rămâi credincios. asta despre autoritățile care ar trebui sa ia masuri.

despre restul oilor, strict același lucru: își pun viața în pericol la chemarea lui teodosie pentru că cele sfinte, nu-i așa, nu sunt aducătoare de boli. cu alte cuvinte, daca taica popa spune să îți dai cu căcat pe față, te dai, că este unsul lui dumnezeu și știe el ceva, acolo… și chir dacă nu-ți face bine, rău oricum nu-ți poate face, că este sfat de la duhovnic.

sigur, în materie de sănătate publică nu ar trebui să se facă nicicând excepții. dar, hai, să fim generoși și să admitem ca unele ocazii sunt mai ocazii decât altele. paștele, crăciunul etc. dar, oameni buni, haideți să revenim cu picioarele pe pământ, de dracu??? zotic, atal, camasie și filip, pe bune???? au descoperit unii niște oase prin Dobrogea acum cincizeci de ani și hop, bor a decretat că aparțin lui zotic, atal, camasie si filip. de parcă aveau nametag-uri la gât precum soldații. iar lumea se uită în gura lui teodosie ăsta, de parcă ar fi vreun Patapievici, vreun Liiceanu, vreunul care a citit ceva la viața lui. doamne, greață-mi este de prostia asta care întreține credința, dar și mai scârbă îmi este de credința care întreține prostia.

teodosie, jet!

de ce popă?

mă tot întreb cum de ajunge un bărbat să vrea să fie popă? mie, unul, mi se pare un act deliberat de emasculare. deliberat și public. adică ieși în stradă și strigi în gura mare că, gata, ți-ai tăiat singur coaiele pentru că îți este frică de viață. în mintea mea, un bărbat trebuie să ia viața de coarne, să se lupte, să arate că poate lăsa ceva după el. ceva cât de mic, dar CEVA. iar pentru asta trebuie să te zbați, să te lupți, să strângi din dinți. popii nu fac nimic din toate astea.

haideți să ne gândim: locul de muncă este asigurat, firma la care se angajează nu dă faliment în veci, șeful nu apare niciodată la locul de muncă, hainele îți sunt asigurate de firmă, casa la fel. pe lângă toate astea, bănuțul vine sigur si în cantități mari, fără negociere. nimeni nu se zgârcește la suferință sau la bucurie.

iar pe timpurile covidiene pe care le trăim, nici nu dai cu subsemnatul dacă organizezi pretreceri la birou, căci cine se pune cu popa? nu am auzit de vreun popă amendat pentru a fi permis mulțimii să se adune gloată în curtea bisericii, căci, nu-i așa, cele sfinte nu sunt aducătoare de boli! cinsprezece maneliști dacă se adună, e jale, sunt o sursă de infecție și trebuie amendați. dacă două sute de babe se îngrămădesc la pupat de moaște, aici e altă mâncare de pește. nu numai că sunt tolerate, dar chiar încurajate, căci, nu-i așa, cu cât mai vizibil îți manifești credința, cu atât mai sfânt ești perceput. iar pe cei sfinți, nici dracul nu-i amendează…

așadar, dragilor, abia acum îmi dau seama de ce vor unii bărbați (sic!) să devină popi: nu tu răspundere, nu tu griji, doar avantaje. m-am prins cam tarziu…