Grecia – ultima zi

Mâine plecăm. A fost al patrulea sejur în acest hotel. Ne-am simțit de fiecare dată atât de bine aici, totul este atât de curat și de frumos, încât de ce am fi schimbat? Problemă este că nu stai doar în hotel, singur cuc. Trebuie să mai și ieși, să te invârți pe o străduță, alea, alea. Iar aici este buba. Hanioti este un sătuc mic, mic de tot. Îl stiu deja pe de rost. Îl știm pe de rost. Cu mare parere de rău, dar cred că vacanța care se încheie mâine va fi si ultima aici. Totul este frumos, plajele sunt splendide, iar despre mare ce să mai spun? O adevărată piscină în aer liber cât vezi cu ochii. Dar de patru ori, ajunge!

Renaissance Hotel Resort, Hanioti, 2019

O să îmi lipsească porțiile imense de la Pharos, restaurantul pescăresc pentru care am tot revenit aici, o să-mi lipsească divina cafea grecească de la hotel. Dar asta este, mai sunt si alte locuri de văzut pe lumea asta.

Revin cu fotografii de îndată ce ajung acasă.

Grecia – ziua 2

Primul lucru pe care îl remarc, este faptul că toți chelnerii din Hanioti sunt greci, și nu români sau de alte naționalități, așa cum se întâmpla in urmă cu zece ani sau mai mult. Criza le-a băgat puțin mințile în cap și acceptă acum joburi care înainte erau câh puah pentru ei. Însă damfurile în cap tot le-au rămas. Te privesc de sus, greu le smulgi un parakalo după un ef haristo politicos și spus cu zâmbetul pe buze. A propos de zâmbet… nici nu se pune problema. Sunt băieții de o seriozitate care frizează proasta creștere. Dar, in fine, noroc cu caracatița și calamarul, noroc cu Retsina și tzatziki-ul, care, ele, sunt la fel de gustoase ca întotdeauna.

Gata, de la anul, Portugalia, frate! Prea mult souvlaki strică…